|
Perioada medievală se caracterizează prin apariția unei noi forme de publicitate, simplă, dar eficientă: folosirea așa-numiților strigători. Aceștia erau cetățeni, angajați de către comercianți, care lăudau prin strigăte calitățile mărfurilor acestora. Mai târziu, ei au devenit figuri familiare și pe străzile așezărilor coloniale americane. Acești strigători sunt predecesorii crainicilor moderni care difuzează reclame radio sau TV.
1880 e.n. David Adania fondează prima agenție de publicitate din România, care purta numele său. Pînă acum publicitatea la noi a trecut prin mai multe faze: strigatul mărfurilor în fața prăvăliilor și în zonele cele mai circulate; anunciurile (înștiințările), sau mezaturile, vânzările sau înștiințările particulare care erau informații despre marfă sub forma unor texte scurte, și apăruseră în ziarele vremii începând cu anul 1829. Acestea din urmă aveau o formă concisă pe care o numim azi mica publicitate.
1924 e.n. Regina Maria a României, cunoscută în toată Europa în urma voluntariatului depus pe frontul Primului Război Mondial, a acceptat să apară într-o reclamă în care să laude calitățile cremei Pond's Cold. Acesta a fost primul testimonial din istoria publicității. Regina Maria era prima personalitate regală care accepta un astfel de gest. Acest tip de publicitate s-a dovedit a fi în timp unul dintre cele mai credibile și mai eficiente în toată lumea.1950 e.n. Televiziunea apare încă din anii '40, însă din cauza prețurilor ridicate ale televizoarelor și a numărului redus de canale TV, ea nu s-a impus imediat. 10 ani mai târziu însă, televiziunea surclasase deja radio-ul. Tonul publicității de asemenea s-a schimbat. Nu se mai prezentau doar avantajele produsului promovat, ci se încerca și crearea imaginii sale. Astfel, anunțătorii aveau ocazia să demonstreze cum se pot utiliza produsele lor și au început să folosească pe scară largă personalități care să laude produsele în cauză.1980 e.n. Creșterea producției de masă și rapida îmbunătățire tehnologică, apariția produselor electronice mici (telefoane, casetofoane, calculatoare) care au devenit disponibile publicului larg la prețuri accesibile, au devenit ținte și pentru publicitate. Sfârșitul anilor '80 a marcat apariția culorilor neon pe aproape orice obiect care putea fi imprimat. Odată cu apariția calculatorului, s-a dezvoltat și o întreagă industrie de obiecte promoționale legate de acesta: mousepad-uri, wrist rests, mouse holders, screensavers etc.1990 e.n. Tehnologia digitală a transformat industria outdoor. Panourile publicitare care până acum erau pictate manual, încep să fie tipărite cu ajutorul calculatorului. Companiile outdoor oferă o selecție diversificată de formate outdoor: reclame în stațiile de autobuz, pe chioșcuri, publicitate în aeroporturi, display-uri în marile centre comerciale și pe taxi-uri.În perioada 1990 - 2002, în România s-au editat 198 titluri de publicații specializate în publicitate, dintre care 63 cu difuzare națională. În 1999, publicitatea deținea poziția III, cu o pondere de 9% din totalul timpului de emisie radio la nivel național și aceeași poziție cu o pondere de 11,1% din totalul timpului de emisie TV. 1990-2002 e.n. World Wide Web (www) este inventat de către Tim Berners-Lee în 1990. Industria publicitară pe internet este încă în faza de început. Publicitatea online își face apariția într-un mod semnificativ în 1995 și cele mai multe dintre standardele, normele și politicile acestei industrii au fost stabilite în ultimii 2 ani. Internetul a devenit principalul mod de a comunica și de a încheia contracte. |
|
![]() |
Copyright
© ABM Community 2004, Toate drepturile rezervate | IE 5, 800 x
600, Flash, Java | neoCreatio Concept 2004
| Webmaster xilviu |